Cum creștem copii politicoși?

Pe cât de simplă este întrebarea pe atât de complicat este răspunsul! Cu toți știm că atunci când devenim părinți, odată cu imensa fericire și împlinire care ne cuprinde, vine și o răspundere nouă pe care ar fi bine să o privim în întreagă ei complexitate .
,,Educ prin ceea ce sunt…

… și nu prin ceea ce pretind, cer sau spun copilului, îl iubesc așa cum este și nu l-aș schimba cu un altul, oricât de grozav ar fi, pentru nimic în lume” . Frumoase vorbele Speranței Farca, dar din păcate câți dintre noi le respectăm? Câți dintre noi oferim în afara iubirii necondiționate și autenticitate unei relații? Multi ne ascundem sub niște frumoase ,,haine sociale’’ pe care copilul, pe măsură ce va crește ni le va da da jos, și ne va pune la grea încercare. El vrea iubirea mamei reale nu pe cea a mamei deghizate, pentru că el vrea să fie iubit așa cum este el, nu cum ea și-l imaginează. Nu de puține ori acționăm agresiv, jignnitor, umilitor pentru că ei nu se încadrează în tiparul pe care noi îl dorim, nu îi acceptăm așa cum sunt. Ori dacă noi nu o facem, nimeni nu o va face, iar micuțul nu va fi un adult integrat în societate, dacă noi nu vom reuși să ii transmitem prin propriul exemplu nevoile și valorile autentice de integrare într-o societate.

Respectul și politețea

Eu ca adult sunt civilizat? Îi respect pe ceilalți și pe mine însămi?

Ar fi de preferat să ne răspundem înainte de a începe educația micuțului ce urmează să vină pe lume sau cât mai timpuriu cu putință atunci când el are câteva luni, ani. Ești un adult politicos, civilizat în măsura în care ști să te respecți pe ține însuți. Un părinte care va ști să transmită prin propriul comportament, importanța respectului de sine, va avea un copil cu lecția însușită în mod firesc și natural. Asta îl va ajută să își creeze o imagine de sine pozitivă și mai târziu o stimă de sine ridicată. Un astfel de copil nu va permite altora să îl jignească și atunci când se va întâmplă va ști să gestioneze situația cu un consum minim.

Nu impunerea respectului, ci propriul exemplu este hotărâtor  în însușirea respectului față de alții:

,,,Respectă dacă vrei să fii respectat!“

Atunci când așteptăm la medic și permitem unei femei însărcinate să între înaintea noastră, să-i explicăm copilului de ce o facem pentru ca el să înțeleagă și să facă și el același lucru în viitor.

Impunând comportamente, atitudini dresăm sau educăm?

This image has an empty alt attribute; its file name is image-771x1024.png

Oricâte manuale sau cărți de parenting vom citi, nu vom găsi rețeta, metoda cea mai potrivită individualității micuțului nostru. Putem să ne luăm repere, uneori și tehnici însă ar fi de preferat să fim deschiși spre interacțiune.

Educația este un parteneriat în care evident că responsabilitatea ne aparține. ,,E căpos, nu înțelege!”și puteți completa mai departe cu afirmații din același registru. Toate acestea responsabilizează și învinovățesc copilul în raport cu educația primită. Auzim adesea fraze de genul: ,,Lasă dragă, mama mea nu a citit atâtea cărți și mai îmi trăgea și câte o palmă când eram obraznic și uite ce bine am ajuns !’’Și deși pretindem că suntem mai deschiși decât predecesorii noștri uneori suntem complici în încurajări nesănătoase demult împământenite.

Astfel, pedepsim, șantajăm emoțional, amenințăm, condiționăm și recompensăm uneori excesiv îndreptându-ne mai mult spre definirea noastră ca virtuos dresor. ,, Prada” noastră va avea achiziții de care vom fi mândri însă frica și nevoia de,, a avea’’ vor fi cele care îi vor călăuzi existența. Supunerea la nesfârșit poate fi consumatoare de energie și infantilizantă, copilul va caută permanent persoana care să îi spună ce să facă, sau va accepta greu regulile altora, va sfida, și se va împotrivi educatorilor săi, iar ca adult va fi dezadaptat social, se va revolta și va confrunta agresiv autoritățile statului, mergând până la a-și pierde poate chiar și propria libertate.

Educația se diferențiază de dresaj căci ea nu impune, nu supune ci are la bază așa cum am arătat mai sus, acceptarea: ,,a fi” așa cum ești, dar înțelegând și anticipând consecințele actelor proprii în social.

Astfel vom favoriza independența și libertatea și vom cultiva respectul și responsabilitatea.

Vreau să îndrept la tine, ceea ce nu îmi place la mine!

La nivel inconștient, un celălalt de care noi avem nevoie căci ,,omul este o ființă socială’’(Aristotel) nu ne este doar părinte, copil, prieten, coleg, este și oglinda în care noi putem să ne privim cum suntem: ce ne place dar mai ales, ce nu ne place la noi înșine!

,,Când voi fi mamă, eu îl voi învața pe copilul meu să fie politicos explicându-i frumos și calm, nu voi face cum făcea mama care mă palmuia și mă smucea de mână de câte ori nu salutam vecinii din bloc”. Copila de atunci, azi mamă responsabilă salută ea însăși vecinii cu zâmbetul pe față, copilul nu. Inițial mama nu are nici o reacție de corectare a copilului (doar și-a impus să nu fie precum mama sa) însă când intră amândoi în lift, aceasta afișează o mimică plină de dezgust și îi spune: ,,mă miram eu să ai bun simt, dar ești exact ca tatăl tău!”

Care sunt mesajele inconștiente otrăvitore pe care această mama le transmite copilului? Păi, cam acestea:

  • E mai important ce spun ceilalți despre noi, decât cum suntem noi în realitate!
  • Să căutăm comfirmari de la cei din jur, e mai sănătos decât autocunoașterea
  • Sunt mai veselă când mă întâlnesc cu vecinii, pentru că lor le zâmbesc, și dezgustată de prezența ta
  • Nu dau doi bani pe tatăl tău, nici tu să nu dai!( subminarea autorității celuilalt părinte), cu toate acestea m-am căsătorit cu el, deci nici eu nu am prea mare valoare.
  • Nu ai nici o șansă să devi un adult politicos, doar,,ești EXACT ca tatăl tău”!

Cum mai putem greși că mame?

,,Dacă acum nu spui mulțumesc, când o să fii mare vei fi un mitocan! Și lumea o să zică: ia uite, ce copil prost crescut!” Această profeție cu rol de anticipare reprezintă de fapt temerile părintelui(,,sunt o mama suficient de bună dacă am crescut un copil fără bun simt?’’;,, mă vor aprecia cei din jur, ca mamă ?”). Aceste temeri sunt proiectate asupra copilului care, dacă inițial nu are nici o legătură cu acestea, ajunge să le împlinească, inconștient pentu a fi ,,pe placul” mamei sale.

Aud adesea mame care ceartă copilul când acestea află de la doamna educatoare că a fost trasă de păr și scuipată de către cel/cea mic/ă; dar oare nu tocmai aceleași mame, când discutau la o cafea cu prietenele despre copii, de cele mai multe ori cu copiii de față, vorbeau despre doamna educatoare nu tocmai în termini binevoitori?

Greșeala este constructivă, în măsura în care ea este recunoscută și asumată, dar pentru competența de ,,a fi părinte” nu e suficientă doar facultatea(nașterea copilului) este nevoie ca permanent să facem ,,cursuri de perfecționare’’ astfel încât să ne adaptăm continuu la copiii nostri să ne dezvoltăm noi înșine pentru că nu doar mama dă ființă, ci și copilul își creează mama. Permanent!

Articol redactat pentru Psychologies.ro

Leave a Comment