Organismul, mecanism integrat
Când spunem somatizare sau psihosomatică, ne referim cu siguranță la interdependența dintre minte și corp întrucât a fost clar dovedit, că factorii psihologici influențează foarte mult procesele fiziologice dar și răspunsurile organice. Orice emoție, are un ecou în organism de la transpirații, paloare, până la accelerarea pulsului sau micțiune involuntară. Sunt simplu de observat și perceput de către ceilalți dar și ușor de măsurat fizic. Însă o emoție, mai greu!
Nu putem măsură cât de furioși suntem, putem în schimb să ne verificăm tensiunea arterială și să observăm că în acel moment aceasta este crescută. Fiecare organ este ca o rotiță ce funcționează distinct însă dacă aceasta se blochează, întregul mecanism tinde să se oprească. Când apare un blocaj în acest angrenaj numit SOMA( din limba greacă-corpul nostru fizic ) și ne imbolnavim, PSYCHE( psihicul nostru) începe să genereze emoții, gânduri, afecte și ciclul se reia…sau continuă, până când?
De ce eu, de ce mie?
Factorul genetic-constituțional și factorii de mediu determină vulnerabilitatea de organ, trasând drumul pe care vor acționa factorii psihologici( stres, afecte negative, stil de coping). Este demonstrat științific, că dintre purtătorii sănătoși de Helicobacter pylori(bacteria incriminată în poducerea ulcerului gstroduodenal), fac ulcer doar cei la care factorul de stres psihogen este prezent. Din ce în ce mai mulți oameni reușesc să vadă, să simtă și să își confirme importanța agenților stresori, în determinarea apariției și/sau evoluției anumitor afecțiuni. Uneori vindecarea apare spontan, fără tratament după acceptarea, înțelegerea contextului și de ce nu, a conștientizării factorului emoțional declanșator. Nu mulți dintre noi au această capacitate, însă cred că este posibil ca fiecare să încerce să cerceteze, să înțeleagă tot contextul producerii afecțiunii și în acest fel drumul căutării de sine să aibă ca finalitate, restabilirea echilibrul Psyche-Soma.
Problemele respiratorii, probleme emoționale
Atunci când vorbim de respirație, de inspir și de expir cu siguranță vom spune câte ceva și despre aparatul respirator și principalele sale componente: nas, laringe, și plămâni toate contribuie la schimbul de aer dintre noi și mediu. O frică de viață, sau un moment de disperare sau de panică pot fi indicate de o respirație superficială, o perturbare între ,,a lua”’ și ,,a da’’.
Nasul ne ajută să mirosim, să simțim și face legătura dintre exterior și interior, dar ne duce cu gândul și la instinctul responsabil cu supraviețuirea. A avea ,,nasul fin” , ,,a scoate flăcări pe nări” sau ,, a fi dus de nas” ne sunt expresii familiare dar nu la fel de familiar ni se pare să ne gândim că nasul oferă capacitatea de a ști cum să acționăm într-o situație, de a diferenția ce este bine de ce este rău, de a elimina toxinele( organice, sociale, morale etc.) O afecțiune la acest nivel perturbă simțurile, iar calitatea și cantitatea aerului dătător de viață sunt afectate. Mirosul este esențial în supraviețuirea animalului care miroase prada sau este mirosit de alți prădători. Și pentru om este extrem de important- este primul care ne trezește o amintire, plăcută sau neplăcută. Suprimând mirosul e ca și când aș vrea să înlătur durerea acelei amintiri: nu miros, nu simt, nu sufăr! Nasul este cel care ne dezvăluie latura intuitivă. Dacă o situație, sau o persoană ,,nu îmi miroase bine” este posibil să îmi fie frică să mă confrunt cu ea și astfel inconștient ca o protecție, mirosul să mi se suprime. Nasul ne menține în viață pentru că prin el aerul pătrunde în plămâni, dacă nasul este blocat e posibil să am dificultăți în viață greu de trecut. În alte situații blocajul inconștient al nasului poate să ne țină departe de anumite aspect ale personalității noastre de care nu suntem foarte mândrii și ne centrăm mai mult pe aspecte exterioare devenim egoiști, încăpățânați sau aroganți – ,, cu nasul pe sus”.
Dacă respirația ne este blocată de un polip, ne putem gândi în funcție de localizarea lui, la legătura cu sentimentele, emoțiile dacă acesta se află în nara dreaptă iar dacă se află în stânga( raționalul )poate responsabilitatea mea este afectată sau din contră nu vreau să mi-o asum. Nu pot să inspir, e ca și când nu îmi dau voie să trăiesc, sau nu mai pot trăi așa, e prea greu pentru mine, ceva trebuie să se schimbe!
Coborâm mai jos, și ajungem la organul responsabil cu fonația, laringele. Prin intermediul acestuia exprim cuvinte sunete, țipete ceea ce simt, sau gândesc. O situație îmi poate creea o frică atât de intensă încât parcă ,,mi se taie răsuflarea”, sau poate am fost nevoit într-o altă situație să nu scot nici un sunet pentru că altfel viața mi-ar fi fost în pericol. Rămân blocat într-un mutism pentru a mă proteja inconștient de un posibil pericol, sau chiar de moarte.
Alteori poate că este dureros și pentru noi și pentru ceilalți să spunem exact ceea ce simțim și blocăm accesul la aceste trăiri printr-o afecțiune de laringe. Vocea emisă prin acest organ are legătură cu felul în care ne exprimăm, prea mult, prea puțin, usturător pentru alții, cu felul în care relaționam spunem celorlalți exact ceea ce gândim.
Uneori blocăm pentru a nu răni sau pentru a nu fi răniți. Sau poate că vrem să fim altfel decât suntem, poate stima noastră este foarte scăzută suntem neîncrezători în forțele noaste și atunci prin intermediul vorbirii ne prezentăm așa cum ne-am dori sau cum și-ar dori alții să fim. Până la un moment dat , când nu mai putem să ținem masca socială și adevărata noastră ființă vrea să se dezvăluie, dar s-ar putea ca o ultimă protecție, o laringită să nu îmi dea voie să spun cine sunt cu adevărat. Poate că aș părea ridicol/ă.
Plămânii sunt cei care filtrează aerul de toxine și permit ca noi să fim în viață, să existăm. O afecțiune la acest nivel are cu siguranță legătură cu existența mea. Poate fi o dificultate resimțită, o situație, o tristețe profundă sau o responsabilitate ce mă sufocă. Aerul ajunge mai puțin la plămâni și în sânge și astfel existența mea se află în pericol.
Poate să îmi fie teamă de ceva sau chiar de moarte. Sau cei din preajma mea sunt cei de care mă simt axfisiat sau sufocat? Disperarea și furia ne-o inhibăm deși ne vine uneori să ,,să urlăm cât ne țin plămânii’’.
Poate respira singur?
Ne întrebăm adesea atunci când cineva a suferit un traumatism și a fost conectat la aparate pentru a fi menținut în viață! Poate fi autonom, se poate descurcă de unul singur? E posibil ca inconștient acea persoană să ne transmită ,, nu pot singur, am nevoie să fiu susținut!’’. O afecțiune la plămâni poate fi tradusă ca un conflict din interior ce nu poate fi gestionat, un conflict extern cu o situație sau o persoană ce nu-ți da voie să trăiești!. Te simți invadat , descurajat și anxios, îți vine să plângi dar lacrimile sunt blocate? E posibil chiar ca o pleurezie( acumulare de lichid între plămân și peretele toracic) să fie modul în care psihicul tău plânge sau o modalitate în care organismul și-a creat un scut pentru a se apară de suferință după pierderea unei persoane dragi, în urma unei despărțiri dureroase sau în urma unei situații care se destramă!
Dacă încercăm să cercetăm mai atent în interiorul adânc al ființei noastre, vom ști poate în ce capitol din viață noastră e necesar să facem ,,curat’’, astfel încât echilibrul să fie recăpătat și aerul să ne umple sufletul de viață!
Articol redactat pentru PSYCHOLOGIES.ro