Știm cu toții cine este Bau-Bau și cum a apărut el în viață noastră? Cândva demuuult, când noi eram mici și mai ales când părinții noștri erau mici, Bau-Bau apărea de fiecare dată când eram nazdravani când nu stăteam locului, când nu reușeam să mâncăm tot din farfurie și uneori când nu vroiam să mergem la culcare, se cuibărea sub patul nostru gata, gata să ne înșface dacă nu închideam ochii degrabă. Era ascuns prin cele mai întunecate cotloane ale casei întotdeauna pregătit să intervină dacă nu eram cuminți.
Neputință noastră și a părinților noștri, ajunsă uneori la disperare, lua masca lui Bau-Bau. În spatele ei se află frica născută din incapacitatea adultului de a hrăni copilul, de a-l adormi, de a-l disciplină, de a-i trasa niște limite suficient de ferme încât copilul să simtă că e protejat, suficient de laxe încât să nu se simtă constrâns. Această frică face amenințarea să-și atingă scopul și provoacă negreșit frică celui mic.
Înainte de a ști cine este Bau-Bau, copilul SIMTE! Simte frica adultului ce-l sperie și o preia de la acesta. Așa cum nici noi, adulții nu știm uneori să o depistăm, să o înțelegem, să o gestionăm, punând masca lui Bau-Bau unei stări, nici copiii noștri nu vor ști, ba mai mult riscăm să producem în ei teamă, frică până la fobie , consecințe extrem de nocive și serioase ce vor influența dezvoltarea psihicului celui mic. În ultima vreme Bau-Bau a cam pierdut teren și e gonit prin cântec, chiar și de copii.
Dar ce treaba are Bau-Bau cu Moș Crăciun, atât de generos și bun?
Poate că veți reuși să răspundeți unui băiețel îmbufnat, de-a dreptul trist de câteva zile, aparent fără nici un motiv, așa cum și eu am încercat: ,, G, mi se pare că ești supărat, vrei să-mi spui de ce?…Tăcere…bine, dacă nu vrei acum, poate îmi spui ce vrei să îți aducă Moșul?!…tăcere…apoi deodată un șuvoi de lacrimi, greu de stăpânit!!! G, ce se întâmplă de ce plângi?…printre sughițuri apare și răspunsul: -am făcut o traznaie și sunt sigur că Moșul nu îmi mai aduce jocul pe care mi-l doresc!!!Dar ce ai făcut? – Am ascuns ursulețul surioarei mele și de câteva zile plânge non-stop! Am vrut să i-l dau ieri că mă durea capul de cât a urlat, dar mama era așa de nervoasă,că mi-a fost frică! Știu că am fost rău și că Moșul mă vede și nu mai primesc nimic, nimic de la el!…”
Mda, oare, copilul se temea de Bau-Bau, de fapt…sau de Moș Crăciun? Sau…?!?
Probabil că mulți dintre noi, am șantajat uneori sau mai mereu copiii noștri, pentru a obține comportamente conforme. De la poemul lui Clerent Clarke Moore la desenele lui Thomas Nast, de la omul sărac și demonic la bătrânul jovial cu atitudine tolerantă, Moș Crăciun a devenit un personaj extrem de iubit și dorit de copii.
Magia Nașterii Domnului din păcate a intrat oarecum în umbra unui Moș Crăciun simbol al consumismului și al materialismului individualist. Personajul unic din copilăria noastră, s-a multiplicat iar copiii noștri trec printr-o paleta largă de sentimente, de multe ori ambivalente în preajma sărbătorilor, ba de ceva vreme încă de la sfârșitul lui octombrie când magazinele încep să își etaleze produsele pentru Crăciun. Bucurie, tristate, nerăbdare, generozitate, toleranță, egoism, nepăsare, indiferență…magie… Un Moș în gând, unul în dorință, altul în imaginație, unul în vitrina de peste drum, altul la tati la serviciu, unul pe sticla de suc, unul la buni și altul la tataie că doar copiii norocoși au două rânduri de bunici iubitori și generoși; și dacă Moșul vine și la grădi și la vecinul și la cea mai bună prietenă a mamei, copilul va fi extrem de fericit!!! O zi, două, până când camera lui va fi înțesată de jucării unele peste altele astfel încât acestea nu își ating nici pe departe scopul educativ pentru care au fost create și mai apoi dăruite.
Din ce în ce mai mulți copii sunt bulversați de prezența Moșului la orice pas și teama că vor fi văzuți făcând nazbâtii este din ce în ce mai mare. Iar părinții, bunicii, educatorii care se folosesc de Moș Crăciun dorind să obțină comportamente dezirabile, făcând uz de propriul sadism, nu fac decât să-l aducă la viață din nou pe Bau-Bau, deghizat de această dată! Deci cine a câștigat?
Răspunsul îl știe fiecare dintre noi. Dar oare?!
Moș Crăciun există?
Pentru mine da, și pentru mulți dintre noi…
Părinții își pun multe întrebări în legătură cu momentul cel mai potrivit în care părinții ar fi bine să le spună copiilor o poveste despre Moșul…sau nu?…sau ce discurs să ne pregătim pentru momentul în care vom auzi această întrebare chiar de la ei?
Spațiul imaginarului și spațiul realității își face simțită prezența mai mult sau mai puțin, în funcție de vârsta copilului și de discursul adultului. Ar fi de preferat ca adultul să nu confunde minciuna cu mitul și cu siguranță nici copilul nu o va face. Mitul este un adevăr social exprimat prin rituri sociale, iar de povești, de poezie avem nevoie toți. Unii copii mai mult, alții mai puțin. Poate că adultul ar fi bine să știe dacă e cazul să spună forțat o poveste pe care ar vrea să o audă chiar el, sau copilul este cel care încă are nevoie de multă poveste. În schimb dacă acesta are nevoie de confirmarea unei realități părintele ii poate explica diferența dintre un mit și o persoană reală, care se naște, crește, și mai târziu moare la fel ca orice ființă vie, locuiește într-o casă într-un oraș și nu la Polul Nord neapărat. Îi poate spune de pildă că Moș Crăciunul de la magazin sau din mall este de fapt un actor îmbrăcat în costum de Moș Crăciun, iar cel adevărat, nu se știe! Este prezent doar în imaginația noastră ca orice alt personaj din povești: la fel ca Spiderman și Albă că zăpadă! Sau le putem spune:,, știi, Moșul se află în inima noastră! Nu s-a născut, nu este viu, nu are nici tată, nici mamă este în inima noastră și prinde viață doar de Crăciun, atunci când vrem să facem o surpriză frumoasă sau o bucurie copiilor noștri. Nouă, adulților ne pare rău că nu mai suntem copii și de aceea ne place să va spunem vouă, atunci când vă gășiți cadourile sub brad: a venit Moșul! Când suntem mici, nu prea facem diferența dintre lucrurile vii, adevărate de cele din inima noastră, așa că dragul meu/ dragă mea chiar și tu poți fi Moș Crăciun!” Nu există rețetă, fiecare părinte face așa cum crede de cuviință și chiar și așa explicând realitatea putem creea cu imaginație, împreună cu copiii noștri multe clipe pline de magie.
Așa cum spunea Francoise Dolto( pediatru și psihanalist francez) ,,imaginația și poezia copilăriei nu înseamnă nici credulitate, nici naivitate, ci inteligență într-o altă dimensiune.”