Mama este cea mai importantă din primele zile de viață atât intrauterină cât și extrauterină, însă pe măsură ce copilul se dezoltă și crește, tatăl întră pe scena vieții adăugând propriile amprente educative ,,micului prinț”.
De la concepere până în momentul nașterii
Încă de când mama și tatăl au luat hotărârea să aducă pe lume un copil, și pe toată perioada sarcinii, de la ceea ce mănâncă până la ceea ce simte și își dorește, mama ne influențează și ne ,,programează viitorul”. Dacă toate acestea au o importantă covârșitoare în dezvoltarea fătului cu sigurată și în cazul unei sarcini nedorite, întâmplătoare efectele se vor resimți încă din viață intrauterină: sarcina poate fi extrem de dificilă pentru mamă, cu risc de avort iminent și uneori în cele mai nefericite cazuri sarcina se poate opri în evoluție. În alte cazuri puțin mai fericite fătul se naște prematur și luptă luni și chiar ani de zile să recupereze deficitul de la naștere.
Sarcina bebelușului dorit, iubit încă din burtica mamei este ceva mai ușoară însă nu este nici în cazulul lui lipsită de tatonări, limitări și dificultăți diverse. Mama este cea de la care copilul învață să vorbească, să meargă, să se bucure de fiecare achiziție, să sufere atunci când încercările îl copleșesc și tot de la ea copilul învață cum să își găsească propriile resurse pentru a continuă, pentru a reuși, pentru a o lua de la capăt uneori.
Copilul imaginat vs copilul real
,,Să fie fetiță, cu ochii albaștrii și brunetă, să fie frumoasă și musai să cânte la vioară ca mine și ca bunica ei!’’
,,Nu poate fi decât băiat, voinic, sănătos, puțin mai frumos decât știm noi cine, dar să învețe să mânuiască bisturiul și când va fi chirurg de succes să poată prelua conducerea clinicii pe care eu o conduc! Trebuie să mă facă să fiu mândru de el așa cum și eu l-am facut pe tatăl meu!” .
Mă întreb, oare acești părinți mai pot fi atenți și receptivi la nevoile copilului lor, la dorințele lor, și chiar la abilitățile și caracteristicile temperamentale cu care aceștia au fost înzestrați încă de la naștere? Astfel încât dezvoltarea și drumul lor în viață să fie cât mai lin și plin de succes? Cu siguranță nu! Sau prea puțin, mesajele care vin din propriul lor inconștient sunt atât de puternice încât nu pot fi ,,cosmetizate” și atitudinile lor față de propriul copil vor fi influențate direct de aceste mesaje.
Să încercăm să analizăm cu obiectivitate un alt exemplu:
Presupunem că vine pe lume un băiat extrem de frumos, care în timp se dovedește a avea un temperament vulcanic, cu ceva dificultăți în adaptarea școlară, însă cu abilități pentru limbile străine și geografie și cu un organism perfect construit pentru sport iar cele ,,două mâini stângi” îl împiedică să execute mișcări ce necesită finețe însă când aleargă nu îl întrece nimeni.
Ce adult se poate modela din acest aluat și ce pot face părinții săi în acest sens? Ar putea să își canalizeze toate eforturile în direcția retușării deficitelor, astfel încât copilul imaginat să îl transforme pe cel născut și dorința tatălui să se împlinească, să ducă efectiv o luptă iar copilul să se cantoneze în eșecuri, și încercări repetate, în ezitări și dorințe neîmplinite. Poate reuși într-un final să fie pe placul părinților săi dar poate fi extrem de nefericit în fiecare zi când întră în sala de operații, copleșit de teama eșecului, plin de amărăciune de câte ori va privi la televizor competitile sportive și în pofida succesului profesional, să se considere un ratat.
Sau, părinții să accepte realitatea, să susțină dezvoltarea copilului în sensul fructificări abilităților sale. Fericiți vor fi și ei ca părinți când copilul lor va ajunge să aibă propria agenție de turism sau când va aduce prima medalie obținută cu echipa națională de volei, cu efort susținut însă cu încredere în propriile forțe. Saaau, cine știe? Poate că va aduce și medalii și va avea mai târziu și propria agenție de turism. Pentru că este mult mai ușor să faci ceea ce îți place, să dezvolți și să fructifici orice calitate pe care o ai, să capeți astfel o încredere în tine și în calitățile tale ce îți poate da aripi să te înalți și putere să cucerești orice redută îți alegi chiar TU.
Mai putem să găsim în imaginația noastră și alte variante în care băiețelul nostru din exemplu își poate construi viitorul, însă prefer să va rog să reflectați la calitățile copilului pe care îl visați încă dinainte de a se naște, la viitorul pe care îl imaginați, și apoi să va luați ,,la revedere”! Pentru că mai apoi cel pe care îl țineți în brațe la maternitate să poată exista, să se poată defini și structura cu ajutorul vostru, mai întâi într-un copil bucuros și un adolescent stăpân pe sine și mai apoi într-un adult responsabil, încrezător, și fericit!
Și dacă am vorbit atât de mult de influențele negative, putem să încheiem într-o notă pozitivă, alături de o ,,mama suficient de bună”( D.W. Winnicott) încât să fie capabilă să recepționeze și să interpreteze cât mai corect semnalele pe care cel mic i le transmite să se lase și ea modificată și ajustată de temperamentul celui mic, pentru ca împreună să se poată acorda unul la altul și amândoi la mediu.
Ce pot fece tinerii părinți? Iată câteva indicii
Cum arată fața lui când ea/el îi laudă reușitele? Cum poate ea/el să îi fie alături când are un eșec și cum poate să-i amortizeze căderile și să-l susțină să își găsească singur motivația de a încerca, iar și iar. Să îi fie alături când are prima reușită, să îl strîngă în brațe de câte ori el are nevoie, să îi respecte lacrimile și să îl ajute să le înțeleagă! Să pună în cuvinte ce el nu poate spune, să îi oglindească și să îi conțină stările de suferință copleșitoare și să îi dea spațiu să poată suferi, să îl ajute să se recompună din bucăți conștient mult mai apoi că ,,a suferi e omenesc” și nu ceva rușinos și interzis. Să fie mai puțin atenți la ceea ce a mâncat, sau la câte jucării are și câte poezii știe, la ce note are și la câte instrumente știe să cânte!
Să îi permită să spună nu vreau, nu pot, nu știu, nu înțeleg! Să se bucure împreună și să îi transmită dincolo de cuvinte:,, te iubesc orice ai face și sunt mândră/u că ești copilul meu!”
Articol redactat pentru PSYCHOLOGIES.ro