Jocul îi încântă în egală masură pe cei mici si pe cei mari și sunt convinsă că orice părinte s-a distrat grozav jucându-l. Tot la fel cum sigur i s-a întâmplat să își piardă răbdarea atunci când cel mic aflat în cărucior, aruncă jucăria preferată, o dată, de două ori…și tot de atâtea ori el
Nașterea și angoasa primară Separarea trăită de copil imediat după momentul nașterii va fi retrăită de acesta ori de câte ori mama se va îndepărta fizic de el, iar cu fiecare alăptat siguranț și uniunea intrauterină se va reface până când bebelușul va reuși să structureze anxietatea de separare experimentand diverse situații de viață.
Știm cu toții cine este Bau-Bau și cum a apărut el în viață noastră? Cândva demuuult, când noi eram mici și mai ales când părinții noștri erau mici, Bau-Bau apărea de fiecare dată când eram nazdravani când nu stăteam locului, când nu reușeam să mâncăm tot din farfurie și uneori când nu vroiam să mergem la culcare, se cuibărea sub patul nostru gata, gata să ne înșface dacă nu închideam ochii degrabă. Era ascuns prin cele mai întunecate cotloane ale casei întotdeauna pregătit să intervină dacă nu eram cuminți.
Pe cât de simplă este întrebarea pe atât de complicat este răspunsul! Cu toți știm că atunci când devenim părinți, odată cu imensa fericire și împlinire care ne cuprinde, vine și o răspundere nouă pe care ar fi bine să o privim în întreagă ei complexitate . ,,Educ prin ceea ce sunt…
Alăptatul? Până când? Greu de spus, mai ales când părerile specialiştilor sunt împărţite şi fiecare în felul său pare că ştie ce spune. Sper totuşi ca citind acest articol să vă găsiţi răspunsul pentru că aşa cum fiecare copil este unic, şi cuplul mamă-copil este la fel. Alăptatul, un mijloc prin care nou-născutul îşi satisface
Cum corectăm agresivitatea copilului? Agresivitatea copilului mai întâi se decriptează de către adult, adică se stabilește un posibil motiv, ținând cont de vârsta copilului, se analizează trăirea și prin conținere și normalizare a comportamentului se ajută copilul să învețe cum să gestioneze pe viitor aceste pulsiuni .
Cum gestionăm încăpățînarea copilului? Pentru a reuși în acest scop e bine ca noi toți să cunoaștem anumite aspecte legate de încăpățânare, nuanțele care pot să apară, cum putem să o prevenim și în cele din urmă cum să o gestionăm pentru a nu se instala definitiv în caracterul copilului. Un copil încăpățânat este cel
Meseria de ,, părinte”! Bun, suficient de bun, perfect? Vrei să te angajezi, sau mai aștepți putin ? Dacă ai dat un search pe internet cu joburi noi, pentru acest post nu face nimeni angajări! Toate posturile sunt blocate pe viață! Pentru că nimeni nu s-a gândit să se angajeze pe postul acesta, însă majoritatea își dorește mai devreme sau mai târziu să devină părinte!