Cum corectăm agresivitatea copilului?
Agresivitatea copilului mai întâi se decriptează de către adult, adică se stabilește un posibil motiv, ținând cont de vârsta copilului, se analizează trăirea și prin conținerea și normalizarea comportamentului se ajută copilul să învețe cum să gestioneze pe viitor aceste pulsiuni .
Agresivitatea în cazul adultului, când depășește limita admisă etic și acesta nu reușește să o controleze sau să o descarce printr-un comportament dezirabil social este sancționată de către societate. În cazul copilului, mai ales a celui mic care încă nu a dobândit autocontrolul, aceasta se sancționează direct de către părinte, educator, etc.
De cele mai multe ori părintele este speriat de intensitatea și frcvența comportamentelor agresive și uită nivelul de dezvoltare la care se află copilul respectiv, sau pur și simplu nu înțelege în ce fel trece copilul său prin aceste etape de dezvoltare ba mai mult decât atât, reacționează el însuși cu agresivitate.
Un copil mic este fascinat de toate lucrurile din jur care își schimbă forma: paharul care se varsă și cade de pe masă, zgomotul produs e ceva ce nu a mai auzit, plânsul unui coleg de gradi atunci când i se smuge suzeta din gură(cauză –efect), și multe altele. E deosebit de încântat că el însuși a determinat toate acestea, însă adulții din viața lui sunt disperați. Aș vrea să dau un exemplu des întâlnit care vă poate ajuta să înțelegeți mai bine această dinamică:
Uneori când un copil își trage mama de păr, aceasta este luată pe nepregătite și reacționează trăgând și ea copilul de păr cu gândul că dacă simte durerea pe propria sa piele, data viitoare nu va mai repeta gestul. Acest copil, este la o etapă de dezvoltate în care încă nu s-a detașat de ceea ce simte el, prin urmare nu are cum între 0-3.5 ani, poate nici mai traziu, să înțeleagă ceea ce este în sufletul, corpul celuilalt. Intenția mamei de al face pe cel mic să simtă pe propria piele este sortită eșecului. Prin urmare el face gestul, simte părul mamei, aceasta reacționează la durere, dar micuțul zâmbește, mama decriptează un gest premeditat și îi întoarce gestul. Deși acesta este indezirabil, mama însăși îl face. Prin această atitudine contradictorie mama va obține exact ceea ce nu își dorește, întărindu-i micuțului comportamentul. Copilul se va teme de reacția și poate de pedeapsa viitoare existând în timp chiar riscul dezvoltării unui comportament anxios, chiar a unei fobii. Adultul demonstrează că și el gândește și reacționează doar în propriul registru atunci când i se pare că doi ochi zâmbitori ascund în spatele lor agrsivitate.
Când un părinte este agresiv cu propriul copil, există în spate multă incertitudine, nesiguranță, incapacitatea de a conține și perlabora trăirile copilului, situațiile dificile și atunci, copleșit și frustrat…reacționează agresiv.
Doi copii agresivi unul cu celălalt sunt doi copii care se luptă pentru stabilirea unei relații a unei poziții într-o ierarhie; învață cum să se apere sau să atace să se cunoască mai bine pe sine și pe celălalt. Până mâine vor uita conflictual însă atunci când adultul intervine există riscul să sporească intensitatea.
Etapa de vârstă la care întâlnim cel mai adesea comportamente agresive este cuprinsă între 3-6 ani. În această etapă adultul ar fi bine să însoțească micuțul în a învăța ce înseamnă autocontrolul și în a-l ajuta să-l dobândească. Nu-i ușor să te stăpânești, să îți gestionezi pulsiunile agresive, chiar simțim și noi uneori cu dificultate acest lucru. La această vârstă copilul poate învăța foarte ușor că aceste pulsiuni fac parte din el, din existența lui și la fel de ușor va învăța că e necesar să învețe să trăiască în armonie cu ele, ca noi toți.
Pentru a duce acest scop la îndeplinire copilul are nevoie în primul rând de acceptare și mai apoi de disciplină care nu se poate învăța decât prin trasarea limitelor. Limita nu are doar rolul de a disciplina ea oferă copilului siguranța,de a păstra echilibrul, ordinea în mediu. În viața intrauterină copilul avea limite fizice ferme și clare, nu exista loc de negociere. De când se naște el caută să regăsească acea siguranță resimțită în pântec toată viața. În lipsa ei copilul se simte nesigur, vulnerabil, anxios.
Foarte ușor adulții cad în capcana confuziei dintre limită și pedeapsă, iar în această situație copilul va știi despre sine ,, sunt rău, merit să fiu pedepsit” sau ,, sunt furios acum dar o să îmi treacă”,, mama oricum mă iubește”. Într-o situație în care există un conflict, părintele e foarte ușor furat de val, de poziția sa de superioritate. Iubirea este colacul de salvare. Cu ajutorul ei părintele poate învăța copilul de unde până unde, ceea ce face este permis și acceptat în social, va învăța cu ajutorul disciplinei, autoprotecția și autocontrolul.
Ce-i de făcut?
Ar mai fi de evitat situațiile care îi pot genera vina, culpabilitate aparent inofensivă: ,, Dacă nu mănânci tot mami o să fie supărată”/,, Vezi, dacă i-ai smuls jucăria fetiței, azi nu a mai venit la gradi!,, Dacă mă mai lovești o dată, nu am să te mai iubesc”. Toate aceste exemple sunt încărcate de vină, culpabilitate, greu de suportat, mai ales în cazul unui copil care poate a gândit doar, nu a și pus în act. Ulterior copilul va iniția un comportament, astfel încât vina să-i fie justificată.
Atunci când micuțul de trei ani este agresiv, adultul ar fi să întrerupă succesiunea ciclurilor de pierdere a controlului, cu blândețe, cu calm, îl poate îmbrățișa, legăna sau pur și simplu îl poate îndepărta de un mediu prea excitant pentru el. La fel de bine poate să ajute și ignorarea lui sau izolarea pentru puțin timp explicându-i că îl ajuți să se opreasc până când va învăța singur să facă.
Sunt anumite situații când copilul mai mare este sfidător cu noi( agresivitate mascată). Rețeta cea mai la îndemână este simpla bătaie cu perne, în care copilul își poate descraca furia , tensiunea, deci poate avea control asupra adultului.
La puberii și adolescenții agresivi cel mai simplu ar fi să practice un sport. Aici se vor întâlnii cu competitivitatea și în afară de fapul că vor descărca tensiunea, vor putea pe viitor să își modeleze singuri pulsiunile agresive prin coportamente dezirabile social.
Articol redactat pentru Psychologies.ro