Meseria de ,, părinte”!
Bun, suficient de bun, perfect?
Vrei să te angajezi, sau mai aștepți putin?
Dacă ai dat un search pe internet cu joburi noi, pentru acest post nu face nimeni angajări! Toate posturile sunt blocate pe viață! Pentru că nimeni nu s-a gândit să se angajeze pe postul acesta, însă majoritatea își dorește mai devreme sau mai târziu să devină părinte!
Mai întâi ar fi să îți faci mai mult timp și să citești câteva cărți de parenting și articole așa ca cel de față, să participi la câteva ateliere pentru părinți și chiar să ceri părerea unor mămici cu ștate vechi în funcția asta! Atunci și doar atunci vei avea bagajul perfect să pleci la drum și să încerci să fii un părinte perfect!
Come on!!! A fi perfect e o utopie!
Hai mai bine să exfoliem împreună toate straturile acestea de informații , exemple și modele ideale! Nu de tot, doar până ajungi la miezul ființei tale când o să descoperi ce simți și ce intuiești că are nevoie cel mic ca tu să fi un părinte suficient de bun pentru EL.
A fi parinte este cel mai greu ,,a fi “ de pe această lume!
Dar și cel mai minunat!
Nimeni nu te învață, nimeni nu-ți spune dinainte la ce să te astepți, nimeni nu te încurajează, sau poate că sunt prea mulți cei care o fac deja, și nu sti prea bine ce ai de făcut. Toate sloganurile din mass- media te forțează să gândești în termeni de ,,a avea” nu de ,,a fi” și din păcate astfel ne îndepărtăm din ce în ce mai tare de lumea noastră interioară. Cum altfel să pui accent ca părinte pe legătura și comunicarea de ordin emoțional cu copilul tău, dacă tu ai pierdut legătura cu tine însuți? Greu!
Poate de aceea majoritate părinților se consideră ,,părinți buni” numai atunci când se preocupă de activitățile extrașcolare, încă de când micuții sunt abia la grădiniță sau chiar la creșă. Zilele trecute îmi spunea o mămică cum a fost privită cu dispreț și cum a fost certată de o ,,doamnă’’director al unei creșe unde fusese să își înscrie fetița de numai 10 luni: ,, De ce ați așteptat doamnă până acum, trebuia să veniți de când erați gravidă pentru a vă rezerva locul!” Chiar așa, să vă fie rușine doamnă, ce fel de mămică sunteți?
Simțiți în jur fericirea părintelui al cărui copil face balet și vioară, învață limba engleză și frecventează o grădiniță cu predare în limba germană dar și disperarea că încă nu i-a sosit coletul cu haine din America și vă intrebați oare eu fac totul pentru copilul meu? Oare nu îi îngrădesc accesul la ceea ce este mai bun, la o pregătire de top încă de timpuriu, riscând să îl ,,ajut’’ să devină un ratat social, un adult prea puțin competitiv pentru a rezista în această lume? Acest sentiment acut de culpabilitate indus de ceilalți tinde să devină cronic, iar umilirea pe care o simți uneori când puștiul tău se tăvălește pe jos în magazin iar câteva mămici se uită la tine de sus de parcă ți-ar spune ,, cum poți să permiți așa ceva, ești o incapabilă!” Îți ștanțează adânc sentimentul de ratare. Te îndepărtezi alert de propria intuiție maternă care-ți dictează ce este potrivit și ce nu pentru puiul tău. Nu cumpăra fericirea iluzorie a altora și manualul cu reguli infailibile care să te transforme într-o mamă perfectă, oprește –te și privește miracolul pe care tu insuți l-ai infăptuit și descoperă-i calitățile, caută-i particularitățile și trasăturile care te vor ajuta să te regăsești, să te adaptezi și să devii mama copilului TĂU. Nu uita că tu l-ai creat pe el dar de acum înainte, el te creează pe tine!
Sădește dragostea în relația voastră și emoții pozitive și dă-i sansa să se încreadă în tine! Doar așa îl vei ajuta să aibă încredere în sine și atunci când va fi adult stima de sine ridicată îl va ajuta să facă față oricărei provocări.
Ne-am obișnuit să trăim pe repede înainte, și chiar dacă unii dintre noi conștientizează că ritmul acesta nu e firesc, sunt luați pe sus de tăvălugul celorlalți, robotizați, dezumanizați și devine astfel imposibil să alegi să te oprești și să rămâi în urmă.
Limitele impuse de tine sau oprobriul social?
Tu ce alegi?
Oprește-te și însoțeșe-ți copilul în fiecare etapă de dezvoltare și dă-i șansa de a-și decela propriile emoți dar și pe cele ale celorlalți, de a trăi furia și agresivitatea, tristețea dezgustul și bucuria. Înțărcatul, manifestările de opozitie, dezvoltarea controlului sfincterian și a simțului proprietății pe care tu le percepi cu dificultate sunt doar câțiva pași pe care orice copil îi face în felul său, în ritmul său spre a deveni autonom, independent și echilibrat.
Prin urmare, trasează-i limite sănătoase încă de mic, pentru că doar ele îl vor face să se simtă în siguranță alături de tine. Nu te grăbi să anulezi sau să blochezi agresivitatea lui, pentru că altfel nu va ști cum să o gestioneze ( să se autocontroleze) și există riscul să fixezi exact acel comportament care te deranjează la el. Poate că este și el copleșit de acest tumult de sentimente și doar căutând împreună motivele acestui comportament, puteți găsi alternative sănătoase. Spune-i ce nu este permis și de ce nu este acceptat de ceilalți. Negociază cu el și explică-i consecințele faptelor sale, doar așa va putea să realizeze că nu îi poate controla pe ceilalți dar poate ține cont de ei. Așa învață ce este respectul și doar așa va fi și el respectat! Și mai învață disciplina.
Regulile sau iubirea, consecința sau pedeapsa?
Mă întreb cum ar putea oare un adult să respecte legea dacă atunci cand era mic niciodată n-a fost pedepsit pentru că majoritatea adulților din jurul lui, de teama de a-i pierde iubirea i-a creeat o lume falsă în care poate face ce vrea, când vrea.
Nu mă întelege greșit, nu sunt de acord cu pedeapsa fizică ci cu aceea conformă cu vârsta și cu fapta. Și nici cu aplicarea ei imediat ce apare un comportament nedorit. Ci doar atunci când ai analizat ce s-a întâmplat, ai vorbit cu copilul despre ceea ce a făcut si despre consecințele faptelor sale( sentimentele celorlalți, comportamentele lor și ale sale), după ce i-ai prezentat alternative. Acest lucru se poate repeta de câteva ori. Doar atunci când va fi înțeles tot mecanismul, poate să înțeleagă rolul pedepsei și cum a ajuns el pas cu pas acolo, fără să se teamă că nu îl mai iubești.
Însoțește-l clipă de clipă cu bucurie, exaltare și străbate-ți împreună momentele de frustrare și disperare!
Fii pentru copilul tău, legenda din subsolul fiecărei pagini din cartea ce se cheamă viață!
Articol redactat pentru Psychologies.ro